03.05.2012

Campanie de informare SIGURANTA LOCUINTEI DEPINDE SI DE TINE!


 Infracţiunile îndreptate împotriva patrimoniului reprezintă prioritatea de acţiune a Poliţiei Române în acest an şi nu numai. Unul dintre segmentele criminalităţii care necesită o atenţie sporită îl reprezintă furturile din locuinţă. În ultimii ani, în judeţul Mureş, o mare parte a furturilor din locuinţă s-a comis pe fondul neglijenţei proprietarilor, care şi-au lăsat neasigurate uşile/geamurile locuinţelor, sau asigurarea acestora a fost deficitară.Având în vedere faptul că furturile din locuinţe continuă să se comită, iar sezonul cald este propice furturilor prin escaladarea geamurilor, Poliţia mureşeană, prin Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi Poliţiile municipale/orăşeneşti reia Campania „SIGURANŢA LOCUINŢEI DEPINDE ŞI DE TINE!”, ce are ca scop informarea proprietarilor de locuinţe  asupra măsurilor preventive ce trebuie respectate în vederea protejării patrimoniului personal. Campania se va derula în perioada 2– 10 mai 2012 la nivel judeţean, în mediul urban, fiind menită să informeze comunitatea despre diverse aspecte legate de acest gen de criminalitate, cum ar fi modul de comitere al furturilor şi mai ales cum se pot evita acestea, iar căile de diseminare a mesajelor preventive vor fi reprezentate de - internet, prin intermediul  paginii web www.sigurantalocuinteimures.ro, - mass-media locală,  prin difuzarea unor spoturi radio/TV, articole, ştiri;- parteneri privaţi – hipermarketuri – expunere de afişe, difuzare spoturi;- structurile de poliţie sprijinite de parteneri şi voluntari, prin organizarea  de activităţi de informare şi distribuire de materiale cu conţinut preventiv.